
Un element esențial în dezvoltarea armonioasă a celui mic este timpul petrecut alături de familie (sau mai bine spus în familie).
Timpul alocat este important și pentru consolidarea relației dintre copil-părinte. Mulți părinți aleargă dintr-o parte în alta pentru binele copilului, pentru a nu duce lipsa de nimic. O mare parte din timp o petrec la muncă, departe de copil, iar din acest motiv, accentul ar trebui să cadă pe calitatea timpului și mai puțin pe cantitate. Nu ar trebui să fie un task de pe listă pe care doar să-l bifeze în grabă, ci să petreacă timp de calitate alături de micuț și să se descopere unul pe celălalt.
Potrivit studiilor, este mai puțin important numărul orelor petrecute alături de copil. Aspectul important este prezența părintelui în acel timp petrecut cu micuțul. Să-l asculte, să-i acorde atenția de care are nevoie, să se conecteze unul cu celălalt, să povestească, să citească, să se joace ș.a. Numărul orelor trebuie înlocuit cu experiențe, conexiuni, emoții.
Cartea 10 Minutes of Quality Time (Catherine Jones) arată cum copiii, care petrec timp de calitate cu părinții, sunt mai puțin predispuși să adopte comportamente primejdioase. Aceștia se simt iubiți și valorizați. Pe lângă comportamentele pozitive, aceștia își construiesc un stil de viață sănătos, creează amintiri prețioase, legături și își întăresc încrederea în sine.
Timpul a devenit unul dintre inamicii secolului. Cu toate acestea, momentele cu cel mic pot fi petrecute fie la masă, fie seara înainte de culcare, când gătiți, faceți curat sau alte activități care vă permit să comunicați/conectați cu el.
Cum mai puteți petrece timpul?
- Mergeți în parc
- Vedeți un film împreună
- Mergeți în excursii
- Vizitați muzee
- Organizați picnicuri
- Jucați-vă în aer liber
- Faceți puzzle-uri
- Jucați jocuri de societate
- Citiți
- Cântați
- Desenați
- Faceți mișcare împreună
Comunicarea este esențială în relația copil-părinte. În timpul petrecut împreună, împărtășiți-vă gândurile, povestiți, râdeți, stați unul lângă celălalt.